Pagini
Teritoriul comunei include în proporție de 90% din suprafața comunei Valea Lonei și, pe o porțiune mai mică, Valea Someșului Mic. Altitudinile medii sunt de 300-350 m, cu maxime atinse pe Dealul Dâmbu lui Carol (577 m), Dealul Fata (547 m) și Dealul Cocoșed (492 m).
Dăbâca - Denumirea satului este una de origine slavă, derivând din cuvântul dlubocu (adâncituă). Odată cu secolul XIII Dăbâca apare menționată în documentele timpului - Dobuk (1219), Villa castri de Doboka/Dobokawarfolua (1279), Terra Doboka (1308), Dobaca (1308), Villa Doboca (1315), Dabaka (1321), De Boca (1332), Debika (1839), Dobika (1850), Doboka (1854).
Târgul Dăbâca apare menționat pentru prima oară în 1064, fiind format pe atunci din cetatea Dăbâca și o localitate formată lângă ea. În 1164 este menționat comitatul Dăbâca și comitele de Dăbâca, Leustachius, care va deveni căpetenia țării în 1176. Într-un alt document, datat 1166, este menționat Wido, fiu al comitelui de Dobuca. Din perioada 1214-1219 există și primele menționări ale cetății Dăbâca ca și reședință a comitatului.
Pâglișa - Satul apare menționat documentar în 1306, sub numele de Puklusteluky. De-a lungul timpului a mai fost menționat sub diferite denumiri: Poclustelek (1320), Puklustelek (1348), Poklostheleke (1459), Poklostelke (1461), Poklișe (1733), Piclișe (1850), Puclisea (1854).
Regiunea tufurilor vulcanice zotelifere formate din zoteliți în procent de 25% până la 50% este o atracție pentru cei pasionați de plimbări în natură. Locuitorii din Pâglișa numesc acest loc Peșteră, deoarece la o oarecare înălțime într-un perete de piatră există o gaură, nu foarte mare, ci doar atât cât să poată pătrunde în ea o vulpe, iar această gaură este vizibilă de la distanță și stârnește curiozitatea. Toamna plimbările sunt mai interesante, deoarece în această perioadă se pot culege fructe de pădure care se găsesc din belșug.
Lacul numit și Pescărie, aflat între satul Pâglișa și comuna Dăbâca este așezat într-un loc unde vara se poate face sport (fotbal, tenis de masă), este un loc potrivit pentru camping și aici se poate și pescui.
Clădirile importante din localitate sunt cele ale bisericii (1926), Căminul cultural, magazinul mixt și magazia fostului CAP. Clădirea școlii nu mai existÄă, aceasta s-a dărâmat la câțiva ani după revoluție, de atunci nu s-a mai reparat din lipsă de fonduri, iar copiii de vâstă școlară fac naveta la Școala din Dăbâca.
Luna de Jos - Odată cu secolul XIV Luna de Jos apare menționată în documentele timpului - Lona (1315), Loona (1340), Lonay (1348), Lonya (1536), Kendi-Lona (1733), Kendilona (1750), Kendi (1760), Kendi-Lona (1854), Lona (1967)
Cercetările arheologice arată că zona satului Luna de Jos a fost locuită din cele mai vechi timpuri. În zona Doman au fost descoperite urmele unei așezări preistorice; există o altă locație în care s-a descoperit ceramică de tip Hallstatt. În sec. XIX este descoperită o monedă din timpul împăratului Valentinianus III (425-455). Arheologii menționează existența și a unor tumuli de inhumație probabil de origine migratoare. Satul actual a fost înființat de către coloniștii sași, după marea invazie mongolă, cu denumirea "Lone", denumire ce înseamnă în germană cadou, dar, cu trimitere la terenul deosebit de fertil și la anumite scutiri de taxe pe care comunitatea le-a primit în momentul sosirii din zona Salzburg. Sarcina principală a acestei comunități era întreținerea unui punct de semnalizare pe dealul "În vie" în caz de atac al tătarilor. În Evul Mediu, după bătălia de la Mohács, prin refugierea din zona Debrețin a unei mari comunități de maghiari, satul devine sat maghiar, în posesia succesivă a familiilor nobiliare maghiare Thoroczkay, Kendi și Teleki. În denumirile unor locații din zona satului Luna de Jos apar influențe certe germane: zona "Poderei" este o modificare a germanului "Polder", zona "Doman" este o modificare a germanului "dumm", cu referire la un teren agricol argilos, nepotrivit pentru agricultură. În anul 1596 principele Sigismund Batory îi dăruiește lui Mihai Viteazul moșia Lona.
Comuna are două unități de învățământ, destinate învățământului primar și gimnazial, cu un personal didactic de patru persoane în învățământul primar și șase profesori în învățământul gimnazial. De asemenea, comuna dispune de două grădinițe.
Locuitorii interesați beneficiază de o bibliotecă din satul Dăbâca.
Cultura
Evenimentul cultural cel mai important este festivalul anual Fii Satului care are o tradiție însemnată și care ridică popularitatea comunei.
Ocrotirea sănătății
Serviciile de sănătate sunt asigurate de un medic de familie, care își desfășoară activitatea în cadrul dispensarului comun din comuna Dăbâca. Comuna dispune deasemnea și de o farmacie.
Stăpânirea maghiară care s-a instalat în Transilvania spre mijlocul secolului al X-lea, a impus alte forme de organizare administrativ-politice: comitatul, districtul și scaunul. Primele comitate din Ardeal au fost: Dăbâca (Doboka, 1164), Solnoc (Szolnok, 1166), Cluj, Turda, Alba, Târnava și Hunedoara.
În 1938 satele comunei Dăbâca făceau parte din Ținutul Someș, însă doi ani mai târziu ținuturile au fost desființate. Între 1941-1967 satele comunei au făcut parte din raionul Gherla, regiunea Cluj, iar din 1968 teritoriul Țării a fost împărțit în 39 de județe.
Cetatea Dăbâca. Primele cercetări ale cetății aparțin din 1837 lui K. Hodor, urmate în 1942 de sondajul arheologic al lui K. Crettier și apoi de o cercetare arheologică amănunțită inițiată în 1964 de către echipa lui Constantin Daicoviciu.
Cetatea are formă inelară și era formată dintr-un număr de patru incinte fortificate, cu un diametru total de 600 m. Era așezată pe terasa superioară a văii Lonei și avea rolul de a menține controlul asupra drumului de transport al sării de la Sic la Poarta Meseșului.
Prima cetate a fost ridicată în secolul IX. K. Hodor, care a descris în 1837 ruinele ceății, presupunea că a fost ridicată pe locul unei cetăți dacice. Cetatea secolului IX-X era apărată cu șanțuri și cu valuri de pământ. Acum s-a ridicat și un turn patrulater, respectiv un zid de legătură al părții estice și vestice ale primei incinte, zid de 3,2 m grosime. Atât turnul, cât și zidul au fost distruse în timpul invaziei mongole.
Arheologii români și-au concentrat multă vreme eforturile pentru a descoperi elemente care să susțină textul din Gesta Hungarorum cum că cetatea ar fi reprezentat reședința conducătorului local Gelu. Aceste eforturi nu au fost încununate de succes, deși, contrar opiniei arheologului maghiar Bóna, locuirea sitului în secolul al IX-lea a fost confirmată de o serie de obiecte.
A fost distrusă la invazia tătarilor din 1241, fiind apoi reconstruită. Nu a mai reușit însă să își recâștige importanța. Pietrele cetății au fost folosite la construirea castelului Teleki. Actualmente resturile cetății sunt parțial acoperite.
Cetatea Dăbâca este menționată pentru prima dată în anul 1214, iar în 1243 printr-un act de donație, regele Bela al IV-lea al Ungariei donează 3 sate care aparțineau cetății (Fatateleke, Bachunateleke și Chegeteleke) către comișii Theotonicus și Hermann, în semn de mulțumire pentru serviciile lor. Cu această ocazie apare mențiunea terras castri nostri de Doboka.
Industria
Prelucrarea lemnului este o ramură a industriei existentă în fază incipientă în comună. Dăbâca dispunde de o unitate de producție cu implicarea unei forțe de muncă de 22 de persoane .
Agricultura
Este bazată pe producțiile la nivel de familii și se desfasoară atât în câmp deschis cât și în grădini legumicole.SuprafaÈ›a de teren arabil este de 2058 ha , cultivându-se în cea mai mare proporÈ›ie cereale.
Zootehnia
Se află de asemenea în stadiu incipent neexistând nici un punct de creștere a animalelor constituit ca o structură în acest scop. Animalele sunt crescute în cadru familial. Există totuși un număr însemnat de colectare/prelucrare a laptelui care deservesc atât comuna cât și vecinii acesteia.
Comerț
Este susținut de magazine mici, de tip ABC, existând un număr de nouă magazine de desfacere cu amănuntul.
Turismul
Această ramură a economiei este în creștere în momentul de față, practicându-se agroturismul.