Selectați pagina

Date geografice

Descriere Generală

Dăbâca se află în Podișul Someșan, la 35 km de municipiul Cluj-Napoca.

Populația stabilă a comunei Dăbâca este de 1804 cetățeni, din care:

• Români: 1586;

• Maghiari: 136;

• Rromi: 80;

Comuna are în componență satele:

♦ Dăbâca

♦ Pâglișa

♦ Luna de Jos.

Se învecinează:

♦ la nord cu comuna Panticeu

♦ la sud cu Borșa și Bonțida

♦ la vest cu Vultureni

♦ iar la est cu comunele Cornești și Iclod.

Teritoriul comunei include în proporție de 90% din suprafața comunei Valea Lonei și, pe o porțiune mai mică, Valea Someșului Mic. Altitudinile medii sunt de 300-350 m, cu maxime atinse pe Dealul Dâmbu lui Carol (577 m), Dealul Fata (547 m) și Dealul Cocoșed (492 m).

 

 

Localitățile componente ale comunei sunt:

Dăbâca – Denumirea satului este una de origine slavă, derivând din cuvântul dlubocu (adâncituă). Odată cu secolul XIII Dăbâca apare menționată în documentele timpului – Dobuk (1219), Villa castri de Doboka/Dobokawarfolua (1279), Terra Doboka (1308), Dobaca (1308), Villa Doboca (1315), Dabaka (1321), De Boca (1332), Debika (1839), Dobika (1850), Doboka (1854).

Târgul Dăbâca apare menționat pentru prima oară în 1064, fiind format pe atunci din cetatea Dăbâca și o localitate formată lângă ea. În 1164 este menționat comitatul Dăbâca și comitele de Dăbâca, Leustachius, care va deveni căpetenia țării în 1176. Într-un alt document, datat 1166, este menționat Wido, fiu al comitelui de Dobuca. Din perioada 1214-1219 există și primele menționări ale cetății Dăbâca ca și reședință a comitatului.

Pâglișa – Satul apare menționat documentar în 1306, sub numele de Puklusteluky. De-a lungul timpului a mai fost menționat sub diferite denumiri: Poclustelek (1320), Puklustelek (1348), Poklostheleke (1459), Poklostelke (1461), Poklișe (1733), Piclișe (1850), Puclisea (1854).

Regiunea tufurilor vulcanice zotelifere formate din zoteliți în procent de 25% până la 50% este o atracție pentru cei pasionați de plimbări în natură. Locuitorii din Pâglișa numesc acest loc Peșteră, deoarece la o oarecare înălțime într-un perete de piatră există o gaură, nu foarte mare, ci doar atât cât să poată pătrunde în ea o vulpe, iar această gaură este vizibilă de la distanță și stârnește curiozitatea. Toamna plimbările sunt mai interesante, deoarece în această perioadă se pot culege fructe de pădure care se găsesc din belșug.

Lacul numit și Pescărie, aflat între satul Pâglișa și comuna Dăbâca este așezat într-un loc unde vara se poate face sport (fotbal, tenis de masă), este un loc potrivit pentru camping și aici se poate și pescui.

Clădirile importante din localitate sunt cele ale bisericii (1926), Căminul cultural, magazinul mixt și magazia fostului CAP. Clădirea școlii nu mai existÄă, aceasta s-a dărâmat la câțiva ani după revoluție, de atunci nu s-a mai reparat din lipsă de fonduri, iar copiii de vâstă școlară fac naveta la Școala din Dăbâca.

Luna de Jos – Odată cu secolul XIV Luna de Jos apare menționată în documentele timpului – Lona (1315), Loona (1340), Lonay (1348), Lonya (1536), Kendi-Lona (1733), Kendilona (1750), Kendi (1760), Kendi-Lona (1854), Lona (1967)

Cercetările arheologice arată că zona satului Luna de Jos a fost locuită din cele mai vechi timpuri. În zona Doman au fost descoperite urmele unei așezări preistorice; există o altă locație în care s-a descoperit ceramică de tip Hallstatt. În sec. XIX este descoperită o monedă din timpul împăratului Valentinianus III (425-455). Arheologii menționează existența și a unor tumuli de inhumație probabil de origine migratoare. Satul actual a fost înființat de către coloniștii sași, după marea invazie mongolă, cu denumirea „Lone”, denumire ce înseamnă în germană cadou, dar, cu trimitere la terenul deosebit de fertil și la anumite scutiri de taxe pe care comunitatea le-a primit în momentul sosirii din zona Salzburg. Sarcina principală a acestei comunități era întreținerea unui punct de semnalizare pe dealul „În vie” în caz de atac al tătarilor. În Evul Mediu, după bătălia de la Mohács, prin refugierea din zona Debrețin a unei mari comunități de maghiari, satul devine sat maghiar, în posesia succesivă a familiilor nobiliare maghiare Thoroczkay, Kendi și Teleki. În denumirile unor locații din zona satului Luna de Jos apar influențe certe germane: zona „Poderei” este o modificare a germanului „Polder”, zona „Doman” este o modificare a germanului „dumm”, cu referire la un teren agricol argilos, nepotrivit pentru agricultură. În anul 1596 principele Sigismund Batory îi dăruiește lui Mihai Viteazul moșia Lona.

Date fizico-geografice
Clima este una temperată cu influențe sensibil oceanice. Temperatura medie anuală este de 10°C, cu minime de -30…-32°C și maxime de 39°C. Temperaturile se mențin ușor mai ridicate pe Culoarul Someșului și puțin mai mici pe porțiunea aparținând văii Lonei.

Fondul forestier al zonei este alcătuit mai ales din specii de stejari sud-europeni, cer (Quercus cernis) și gârniță (Quercus frainetto) până la altitudinile de 350 m. La altitudinile superioare se întâlnesc mai ales gorunul, stejarul pedunculat (Quercus robur), fagul, frasinul, arțarul Țărănesc (Acer tataricum), ulmul. Mai sunt prezente, în proporție mai redusă, plopul, aninul negru, salcia, aninul alb, socul negru, alunul, păducelul, măcieșul.

Fauna este compusă din specii cum ar fi pisica sălbatică (Felix silvestris), ciuful de pădure (asia oxus), pițigoiul mare (Parus major), căprioare, vulpi, lupi, mistreți, iepuri etc.

Solurile zonei sunt formate mai ales din cernoziomuri argiloiluviale, soluri negre clinohidromorfe, soluri cernoziomoide și în proporție mai redusă alte tipuri de soluri.

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close